Handbal masculin la Brașov

Brașovul va avea o echipă de handbal masculin din sezonul viitor. Acesta va evolua sub culorile clubului Corona Brașov și va avea un schelet format din tinerii crescuți la Avatar Brașov de Titus Donosa. Mai mult, între cele două cluburi va exista o colaborare, astfel că gruparea municipalității se va baza și în sezoanele viitoare pe piramida clubului ce a trimis în acest an două echipe la turneele finale de juniori mari. Noua secție are încă din primul sezon obiectiv promovarea în Liga Zimbrilor.

Structura de conducere pe partea de handbal masculin de la Corona Brașov îi va avea pe Iulian Stamate și Titus Donosa, supervizați de Mica Brădeanu, coordonatoarea secției de handbal în clubul brașovean.